U levèlledi Antonio de Curtis
Venardì, duje de nuvèmbre, pure ji, ke devezióne, 
sònghe jute a fa na viseta a u cambesande 
nzémbra a i pajesane ca facénne la precessióne 
nd’a stu pòste ce vane propete tutte quande. 
Cóm’e ógn’e anne pundualmènde nd’a stu jórne 
so’ jute a mètte duje sciure a mamma Celèstra 
e già ca me truwave, n’aje pusate duje attórne 
a la vecina bèlla tómba de la mija maèstra. 
Quést’anne però m’è capetata n’avvèndura, 
dòpe avé suddesfatte stu duvère, 
aje avute tanda ma tanda paura 
geranne nd’a u cambesande, m’avìta crède. 
U fatte mò jè quéste, ve lu vòje raccundà. 
Pròpete quanne me ne stéve ke reterà, 
l’óra de chiude u cangèdde ce vvecenava, 
ndande ca wardave i trature ca cumbrundave. 
Qui giace don Vincenzo Scarpetta, duca di Carlantino 
della stirpe dei Visconti di Ripalta, di Mileto e di Carpino. 
Benefattore, conosciuto da Lesina a Varano 
nato e vissuto a Sannicandro nel Gargano. 
Incisi sulla lapide lo stemma e la corona sopra a tutto 
nghjuwata a u mure na cróce ke na sóla lambadina, 
al centro un bel mazzo di rose con una fascia da lutto 
e ndèrra tanda cannèle e de cerine quase na decina. 
Pròpete azzeccata la tómba de stu segnóre, 
cchjù dda n’auta peccenènna tutta sgangarata 
spugghjata, sóla, abbandunata, sènza nu scióre 
e ke na crucètta caduta, fatta ke na tavula tarlata. 
Sóp’a sta cróce na scritta ce leggéva appéna 
GIUSEPPE DI SALVIA – NETTURBINO 
ca sóle a wardarela me facéva tanda péna 
stu puvurèdde senza nemmeno un lumino. 
E ke vulime fa! Ndande stéve a penzà 
ca nd’a la vita ki à avute tande e kija pròpete nènde. 
Stu pòvere jòmmene nge putéva maje mmaggenà 
ca pure all’autu mónne avéva jèsse pezzènde. 
Stu fatte me facéva jèsse tande addulurate 
e ggeranne, jéva rrevate a file de mézanòtte 
e sóle nd’a u cemetère so’ rumaste carcerate 
ke la paura ngòdde, accòste a nu cannelère rótte. 
Allassacrésa véde menì da lundane, 
duje muréje, ca ce ne menévene da la parte mija 
e ke mmé jéva pròpete nu fatte strane. 
No nne jè luwére, penzave, jè sole fandasija. 
Auta ca fandasija, jéva Scarpétta menduwate “u dukine” 
k’u bastóne, u celindre, la caramèlla e nu bèlle pastrane, 
adderéte a jsse ce ne menéva Jesèppe, u spazzine, 
ke na pala sop’a li spadde e ke la scópa de frusquala mmane. 
Subbete me so ditte. Quidde jè Jesèppe securamènde 
u scópachjazze mòrte puverèdde scupatóre. 
Stu fatte però nne me jè chiare ke nnènde, 
jè pussibele ca i mòrte ce retirene a quest’óra. 
Potevano stare vicino a me nu metro distante 
quanne Scarpétta  de bòtta c’è fermate. 
Si gira ed arrabbiato, fuor di sé, furente, 
dice a Di Salvia: “Giovanotto, non vi vergognate. 
Da voi vorrei saper, vile carogna 
con quale ardire e come avete osato 
di farvi seppellire, alla bisogna 
accanto a me che sono di nobiltà coronato. 
La stirpe, è stirpe e va rispettata, 
voi avete oltrepassato la misura e jè luwére. 
La vostra putrida salma andava si inumata, 
setturrata sci, ma dind’a nu fumère. 
Dovete capire che sopportar più non posso 
la vostra lurida vicinanza puzzolente, 
quindi fate presto a cercar un’altra fosso, 
fetente operatore ecologico ed insolente. 
“Dòvvengè, la colpa nne jè la mija, 
jì nd’avésse maje fatte stu torte, 
jè stata mugghjèrema Peppina a fa sta fessarija. 
Ji ke putéve fa se jéve mòrte? 
Se fusse vive te lu facésse pure stu favóre, 
pegghjasse u tavute ke sti quatte jossa, 
se pure ke nu póke de delóre 
e me jésse a sestemà dind’a n’auta fòssa. 
“E cosa aspetti, turpe screanzato 
che l’ira mi raggiunga con prepotenza? 
Se io non fossi stato un nobile stimato 
avrei già agito con più violenza!” 
Ma tu ke vu fa ke ssa viulènza? 
U vu sapé ke te dike, ca me so’ stuffate. 
Lu sa ca pure ji pòzze pèrde la paciènza, 
scurdanneme ca so’ mòrte e so’ taccarate? 
Ma ki te cride u Patratèrne de jèsse, 
qua ddinde, u vu capì ca sime tutte uguale 
mòrte si tu e mòrte so’ pure ji lu stésse 
e tutt’e duje sime pròpete tale e quale”. 
“Lurido porco!...come ti permetti, 
paragonarti a me che ebbi natali 
illustri, nobilissimi e perfetti, 
da fare invidia a Principi e Reali?”. 
“Ma quale Natale…Pasqua e Bbufanija, 
te lu vu métte nd’a ssu cerevèdde bèlle 
ca sta malate pure de fantasija, 
la mòrte u sa ke jjè?...jè nu levèlle. 
Nu rré, nu maggestrate, nu galand’hommene 
passanne stu cangèdde nne jè cchjù nènde, 
qua ddinde ce pèrde la vita e pure u nóme 
nde lu sì sckaffate angora nd’a ssa mènde? 
Perciò, sindeme e nde sendènne currive,  
seppurteme vecine a té, l’à velute la sòrte. 
I buffunate, i sciarre i fane sulamènde i vive, 
nuja ama jésse séreje, appartenime a i mòrte”. 
 
 
                                                                             
NOTA BENE: Per leggere bene questo scritto occorre  
tener presente che la e senza accento non si legge, è muta.
 
traduzione in dialetto di San Nicandro Garganico (prov. Foggia),di  Emanuele Petrucci
  
  |